Acum cateva zile am vazut pe TVR Cultural acest film. A fost datorita zappingului si nu ca i-a facut cineva vreo promovare. Actiunea se petrece in 1949 intr-un Bucuresti proaspat comunist. Personajul nostru principal este o ruda a lui Maniu care a lucrat la Dreptatea. In urma activitatii sale din interbelic a fost nevoita sa plateasca in comunism. Multe lucruri m-au impresionat, stiam cam care era procedura din aceea perioada, stiu prin ce a trecut Romania pana in 64, dar in final m-am trezit in fata unui sentiment de revolta amestecat bine cu frustrare.
Dupa cativa ani de ancheta, inchisoare, batai, torturi, femeia ajunge la canalul Dunare Marea Neagra. Erau foarte multe femei, inclusiv calugarite care toate ziua carau piatra. Uimitor a fost momentul in care un paznic a spus ca are nevoie de un voluntar care sa-si supravegheze colegele si promite ca i se va reduce pedeapsa. Femeia care a devenit rapid responsabila pe sectorul taranistei noastre s-a schimbat radical. “Mai repede, mai repede!”, “Ce faceti, dormiti?”. A uitat atat de repede ca in urma cu o zi facea acelasi lucru. Reactia mea a fost seaca si dura : ASTA E NEAMUL!
nu stiu cata lume stie ce s-a intamplat in aceea perioada. In ziua de azi exista atatea alte lucruri de facut. Daca la Pitesti in loc de muzeu pentru a sti lumea ce s-a intamplat acolo exista un proiect de demolare, urmand a se construi un mall desigur – inseamna ca ne meritam soarta. Daca intrebi pe unu de 18 ani ce a insemnat comunismul probabil o sa-ti spuna ca a fost un regim totalitar ca o punea pe mama sa stea la coada.
Sunt curioasa cati profesori stiu de Sighet???? Sa se faca excursii, sa-i puna pe copii sa citeasca, si apoi sa-i duca sa-i vada pe Maniu si pe Bratianu in costume de puscariasi. Eu sunt la Facultatea de Stiinte Politice si nu mi-a spus numeni de Sighet(singurul muzeu anticomunist din Romania). Ce pretentii sa mai am?
Toti intelectualii nostri au sfarsit in puscarii din cauza comunistilor si toata lumea omite sa specifice acest lucru. Tineretul d-abia stie cine a fost Ceausescu, daca ii intrebi de Dej sau de dintinsa doamna Varvara i-ai dus intr-o zona deja obscura. Frustrare am simtit-o pentru ca nu suntem in stare sa ne respectam oamenii de valoare, nu stim sa ne recunoastem greselile, sa le aratam tinerilor ce s-a intamplat in acea perioada pentru a nu se uita.
Ma mai uit din cand in cand la Memorialul Durerii si tin minte foarte bine o anumita secventa. I se lua un interviu fostului director de puscarie de la Gherla si la un moment dau Lucia Hossu Longin il intreaba daca il incearca constiinta, daca ii e frica ca va fi tras la raspundere pentru ce a facut. Si el foarte senin, spontan, fara sa clipeasca spune : “Ce poate sa mi se intample daca tot noi suntem la putere?” Si atunci te intrebi care este solutia, ce ramane de facut? Trebuie sa ne multumim cu un film odata la 10 ani si cu un muzeu in capatul tarii care este sprijinit de fonduri occidentale?
Aripa mea se indoaie de rusine ….
